In sfarsit a venit primavara

Iarna aceasta a fost o iarna greoaie si friguroasa la Toronto, cu vant, ger, temperaturi joase si furtuni de zapada; spre deosebire de iarna trecuta care a fost neobisnuit de blanda pentru Canada. Nu puteam fi atat de norocosi incat sa avem o iarna usoara doi ani la rand, nu-i asa? Daca anul trecut ne-am bucurat de vreme buna pe timp de iarna ca de ceva care nu ni se cuvine dar care ne-a fost dat ca un mare favor din partea Mamei Naturii, anul acesta am inghitit in sec si ne-am impacat cu ideea ca trebuie sa curatam zapada de pe masini si de pe trotuarele din fata casei.

Nu mai e nevoie sa spun ca am fost foarte nerabdatoare sa vina primavara, care s-a cam lasat asteptata. Februarie a fost atat de rece, incat ma gandeam ca nu se mai incalzeste odata... Am vazut si noi soarele de printre nori si am avut parte de zile mai caldute de-abia la inceputul saptamanii trecute, dupa saptamani si luni intregi de vreme nemiloasa.

Toata iarna am purtat pantaloni si blugi, si de-abia de doua saptamani incoace vremea mi-a permis sa port fuste. Am in garderoba patru fuste noi (printre alte achizitii recente de-ale mele), pe care le-am cumparat din decembrie incoace, inclusiv in perioada reducerilor. Dar, dupa cum e si lesne de inteles, n-am apucat sa le port prea mult pana acum din cauza vremii de afara. Le-am purtat doar de cateva ori in timpul liber, dar nu si la serviciu. 

Una dintre ele, o fusta Topshop albastra cobalt clos (care, am observat, e Made in Romania, he-he), am purtat-o la un botez in ianuarie si la o petrecere in februarie. O alta fusta, dreapta, albastra cu un model print negru, am apucat sa o port doar la o petrecere de Craciun. Pe ambele am avut ocazia sa le port la serviciu de-abia in ultimele doua saptamani. Iar celelalte doua (ambele drepte), una verde inchis si una grena, au somat in garderoba pana acum, desi le-am cumparat de vreo doua luni. Pe cea verde am purtat-o prima oara ieri la serviciu, iar pe cea grena sper sa o port sapatamana care vine.

Imi place sa-mi combin fustele cu ciorapi colorati sau cu ciorapi cu model, pe care de altfel i-am purtat destul de putin in ultimele doua luni, tot din cauza vremii, care m-a fortat sa nu mai ies din blugi si pantaloni toata iarna. Fusta Topshop, fiind pe albastru uni, o port in combinatie cu ciorapi cu model. In unul din articolele mele precedente va spuneam de niste cumparaturi pe care le-am facut de curand la un butic din Toronto, Legs Plus and Bra, unde, printre alte achizitii, mi-am luat o pereche de ciorapi cu model, care de altfel mi-au fost admirati la serviciu si am fost complimentata pentru ei. Fusta albastra cu model print o combin cu ciorapi albastri cerulean. Nu exagerez niciodata cu printuri si modele, ca sa nu imi incarc tinuta prea mult. Daca port fusta cu model print, aleg ciorapi simpli; iar daca port o fusta in culoare uni, pot sa o combin cu ciorapi cu model. Pentru fusta verde am ciorapi verzi intr-o nuanta mai deschisa; iar pentru fusta grena am ciorapi grena, fuchsia sau rosii. Aceste doua fuste fiind in culori uni, pot sa le combin si cu ciorapii cu model.

Ieri, pe 8 Martie, a fost Baba mea, si am avut parte de o zi insorita si frumoasa. A, si in sfarsit nu a fost frig. In fiecare an imi aleg Baba fie pe 1 Martie, fie pe 8 Martie. Acum, cand vine primavara insotita de Babele de la inceputul lui martie, poti de fapt sa te uiti pe intrenet la prognoza meteo si sa-ti alegi o Baba in functie de cand va fi ziua cu cea mai buna vreme, si cand vine ziua cu Baba ta nu mai e o surpriza neaparat. Dar oare nu ar insemna ca trisezi? Tocmai de aceea, ca sa nu trisez, mi-am pastrat mica mea traditie de martie si imi aleg Baba la fel cum faceam acum 15 ani, pe 1 sau pe 8.

Sper ca ati avut cu totii un inceput de martie superb, iar zilele de 1 Martie si 8 Martie v-au fost luminoase, pline de flori si martisoare. Va doresc tututror o primavara de vis!

0 comments:

Post a Comment