Cascada Niagara


Unul dintre cele mai frumoase locuri din Canada care cu siguranta merita sa fie vizitat este Cascada Niagara. Se afla la 180 km de Toronto, si este un loc divin. Cand spui Cascada Niagara, te referi nu doar la cascada in sine, dar si la orasul statiune care se afla pe malul cascadei, si care poarta acelasi nume, Cascada Niagara, sau Niagara Falls. Prima oara am fost la Niagara in 2006, pe 1 iulie, ziua nationala a Canadei. Fiind sarbatoare legala si zi libera pentru toata lumea, foarte multi canadieni din Toronto si aiurea au ales sa-si petreaca aceasta zi la Niagara. Statiunea era plina de turisti, iar traficul spre Niagara foarte ingreunat. Dupa ce am parcat masina, ne-am grabit spre faleza Niagarei, ca sa admiram cascada. M-au incercat emotii foarte puternice atunci cand am ajuns pe faleza si am vazut cascada. Fiind pentru prima oara la Niagara, impresiile au fost pe masura. Este spectaculoasa si de o frumusete greu de descris in cuvinte. Cand eram acolo, ma gandeam ca este cel mai frumos loc pe care l-am vazut vreodata. Atunci cand am vizitat Niagara pentru prima oara, locuiam la Toronto de putin timp, venisem din Romania cu doar 3 luni inainte, si senzatia mea de atunci a fost ca Niagara nu se compara cu nimic din ce vazusem inainte. Nici un loc din Romania pe care am avut vreodata ocazia sa-l vizitez nu este comparabil cu Niagara.


La Niagara sunt de fapt sunt 2 cascade, una pe teritoriul canadian, si cealalta pe malul american. Americanii pot vedea cascada canadiana doar de la distanta, adica de pe celalalt mal; iar ca sa o vada de aproape, trebuie sa treaca granita si sa intre in Canada. Acelasi lucru este valabil si pentru canadieni.

Cascada canadiana, in forma de potcoava, este mult mai spectaculoasa decat cea americana. Si nu spun asta pentru ca locuiesc in Canada, ci chiar asa este. Mi-au mai spus-o si altii, inainte sa ajung si eu acolo sa vad cu ochii mei. Este de 3 ori mai mare decat cea americana. Am mers prin toata statiunea, de-a lungul falezei, si am stat la un metru distanta de locul in care apa cade la 90 de grade, unde efectiv se produce cascada. A devenit locul meu preferat de la Niagara, si de fiecare data cand merg acolo, ajung neaparat si in acest loc. Este de o frumusete de nedescris, si cand am fost acolo prima oara, m-a impresionat atat de mult, incat nu imi mai venea sa plec de acolo. Este posibil ca mi s-a parut mult mai impresionanta cascada canadiana si pentru ca am vazut-o de aproape, spre deosebire de cea americana, pe care am putut s-o admir doar de la distanta. Dar este divin de frumoasa. Iar orasul Niagara nu este mai putin frumos.

La 10 seara au fost lansate focuri de artificii in cinstea zilei Canadei. Si atunci s-a intamplat un lucru pe care nu l-am mai vazut niciodata, si la care nu m-as fi gandit vreodata. Toata lumea – oameni, masini, autobuze – s-au oprit pe loc, sa admire focurile de artificii. Timp de un sfert de ora cat au durat focurile de artificii, in toata statiunea nu s-a miscat nimeni, ca si cum timpul s-a oprit pe loc!!! Am avut senzatia unei capsule de timp. Timp de un sfert de ora, nici o miscare in toata statiunea!!! Toti erau cu ochii atintiti spre cer, admirand focurile de artificii. Iar la sfarsit, toata lumea a aplaudat.

Tot la Niagara se afla si unul din punctele vamale cu Statele Unite. Aceeasi autostrada care duce spre Cascada Niagara duce si spre SUA. Pe partea cealalta a cascadei se vad zgarie-nori americani, drapelul american de-asupra vamii, masini americane care intra in Canada, etc.

De atunci am mai vizitat Niagara de mai multe ori. Pentru torontezi este un loc ideal de a-si petrece o zi frumoasa de weekend sau o mini-vacanta. Ajung la Niagara 1-2 ori pe an, si in total am fost acolo de 6 ori pana acum. Am vazut Niagara in toate anotimpurile ei – primavara, vara, toamna si iarna.

Cu ocazia unei alte vizite de-ale noastre la Niagara, in mai 2007, am facut un tur cu vaporasul Maid of the Mist. Cand urci pe vapor, ti se da o pelerina de plastic albastra pentru protectie. Am avut atunci pe vaporas senzatia denumita “rau de mare”, dar nu a fost atat de grav incat sa-mi fie rau cu adevarat. Iar cascada vazuta de aproape este si mai spectaculoasa decat vazuta de sus, de pe faleza.

O alta vizita a noastra la Niagara a fost in august 2007. De data aceasta am mai adaugat un spot turistic pe traseul nostru spre Niagara, si anume orasul Niagara-on-the-Lake, care se afla o distanta destul de mica de Niagara Falls. Este un orasel foarte frumos, si am petrecut acolo o zi de vara superba. Orasul era plin de flori, cafenele si turisti.

Cand mergi la Niagara, ai posibilitatea ca de fiecare data sa descoperi si sa vizitezi ceva nou. Niagara niciodata nu va fi plictisotoare. Cascada nu este singura atractie turistica de la Niagara. La Niagara Falls sunt parcuri de distractie, cazinouri, muzee, restaurante cu cele mai diverse bucatarii si specifice, magazine de suveniruri. Turnul Skylon din Niagara Falls este o replica a celebrului turn CN Tower din Toronto. O alta atractie tursitica din Niagara Falls este un muzeu al figurilor de ceara, MovieLand Wax Museum. Nu l-am vizitat pana acum, dar o voi face cand mai am ocazia sa ajung la Niagara. Cand treceam pe langa muzeu, vedeam in vitrina figurile diferitor personaje din filme – Jack Sparrow din Piratii din Caraibe (aka Jonny Depp), Will Turner din acelasi film (aka Orlando Bloom), Angelina Jolie in rolul ei din Tomb Raider, etc. De asemenea, exista si un muzeu al recordurilor Guiness. Si multe-multe alte atractii turistice.

Ultima oara am fost la Niagara anul trecut in septembrie, cand copilul meu avea 10 zile. A fost prima lui vizita la Niagara, si sunt convinsa ca nu ultima.

Cascada Niagara










Orasul Niagara Falls










Orasul Niagara-on-the-Lake









Sursa poze: www.fashionstylebeautyandmore.blogspot.com.

0 comments:

Post a Comment