Kensington Market in Toronto

Kensington Market este un cartier din Toronto situat la extremitatea de vest a centrului Toronto-ului, si este o comunitate cunoscuta in Toronto, dar si cu mult in afara sa, datorita magazinelor vintage din acest cartier. De asemenea, datorita aerului boem si romantic de acolo, Kensington Market este si unul dintre cele mai atractive obiective turistice din metropola canadiana. Comunitatea are propriul sau website (Kensington-Market.ca), dar si pagina Wikipedia, si este frecvent mentionata in cultura populara din America de Nord – de exemplu, este mentionata in cartea Drunk Mom de Jovita Bydlowska, scriitoare canadiana de origine poloneza, stabilita la Toronto.

Prima oara am vizitat Kensington Market anul acesta in primavara, si am mers acolo cu scopul sa fac cumparaturi la magazinele vintage din cartier. In special ma interesa magazinul Vintage Depot situat pe strada 70 Kensingston Avenue, dar am intrat atunci si in alte magazine vintage din zona, cele mai cunoscute dintre ele fiind Courage My Love sau Da Vintage Code. V-am povestit mai multe despre vizita mea la Kensington Market in acest articol

Atunci nu luasem camera photo cu mine, si oarecum imi parea rau ca n-am facut-o, astfel incat mi-am propus sa ma intorc in Kensington Market cu prima ocazie ca sa fac poze, caci e un loc foarte frumos si merita fotografiat. Mi s-a ivit aceasta ocazie acum trei luni, cand am fost invitata la un eveniment monden care s-a desfasurat in apropierea lui Kensington Market. Evenimentul respectiv trebuia sa inceapa la 3 dupa-amiaza, dar am ajuns acolo la 2 PM, si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa petrec acea ora libera in Kensington Market si sa fac poze prin cartier, caci o alta ocazie de acest fel nu mi s-ar fi ivit prea curand – nu am timp sa merg foarte des in acea parte a orasului.

Nu mi-am propus sa cumpar nimic de data aceasta, ci doar sa admir locurile. Dar chiar si asa, am intrat in vreo doua magazine sa mai casc ochii, inclusiv in Vintage Depot unde fusesem si inainte. Am vazut niste fuste tutu la Vintage Depot, si mi-a trecut vag prin cap ca mi-ar placea sa am una, dar nu eram hotarata suta la suta in ziua aceea, si n-am mai stat in magazin sa probez o fusta si sa o cumpar. Mai tarziu insa mi-a parut rau ca nu am profitat de aceasta ocazie (si mai ales de acest interval de timp liber) sa cumpar o fusta tutu, si acum ma gandesc ca totusi as vrea sa am una, dar… nu stiu cand voi mai avea ocazia sa ajung prin Kensington Market, iar sa caut fuste tutu prin alte parti, sau sa rascolesc internetul pentru asta, nu am timp. Oricum, ma incanta mai mult sa cumpar o fusta vintage decat una noua din magazinele mass-market din mall-uri de care m-am cam plictisit deja, asa ca tot varianta vintage din Kensington Market sau din alte locuri vintage din Toronto mi se pare a fi cea mai atragatoare. Trebuie doar sa fac un efort de planificare si de timp pentru asta, dar tot ma aleg eu cu o fusta tutu vintage, mai devreme sau mai tarziu.

Pe de alta parte, Vintage Depot din Kensington Market nu este singurul din Toronto – mai este un magazin Vintage Depot si in alta parte a orasului, si anume pe strada Bloor. Pe acesta inca nu l-am vazut, n-am mers acolo niciodata, si mi-am propus sa merg si acolo neaparat, cand voi avea timp. Poate ca voi ajunge mai devreme la Vintage Depot de pe Bloor Street decat in Kensington Market, si poate imi voi cumpara o fusta tutu de acolo.

Si ca tot veni vorba despre vintage, in Toronto se organizeaza periodic diverse show-uri vintage, si ma chinui de o groaza de timp sa ajung macar la unul din ele. Un show din acesta, care se numeste Antiques Vintage Show, are loc chiar astazi si se desfasoara in nordul orasului. La show-ul de astazi participa aproape 40 de dealeri de antichitati si vintage, iar oferta los consta in haine, bijuterii, accesorii, argintarie, picturi, mobile, arte decorative. Eram hotarata sa merg astazi la acest show, dar s-a intamplat ceva neprevazut – Alex s-a imbolnavit de varsat de vant si trebuie sa stau acasa cu el si sa am grija de el. De obicei il iau pe Alex cu mine peste tot unde merg, si daca mergeam la acest show, venea si Alex cu mine. Asa, daca are varsat de vant, stam in casa. Lui Alex nu ii este rau per se din cauza acestei afectiuni, are aceeasi energie sa se joace si sa faca nazbatii, poate sa se deplaseze etc., dar fiind o boala contagioasa, nu pot fi atat de iresponsabila si sa-l scot in public, mai ales la un show din acesta unde vine multa lume. Ei asta e, n-a fost sa fie de data aceasta, voi merge la editia urmatoare a evenimentului, care probabil va fi in primavara.

Un alt show vintage despre care am aflat de curand este Toronto Vintage Clothing Show, care are loc (din cate stiu) o data pe an, si editia din anul acesta s-a desfasurat intr-un weekend din septembrie, in centrul orasului. N-am ajuns nici acolo, dar mai mult din comoditate, ca tare nu-mi place sa conduc in centru, e o adevarata corvoada pentru mine. In schimb o prietena de-a mea a fost la acest show, si mi-a marturisit ca se astepta la mai mult decat a vazut acolo. In orice caz, mi-ar placea totusi si mie sa-l vizitez, si poate ma hotarasc sa merg la editia din 2014.

Va arat mai jos cateva poze din Kensington Market.









Magazinul Vintage Depot

Magazinul vintage Cinderella




Magazinul Da Vintage Code

Magazinul vintage Courage My Love










Celebra piata de fructe si legume proaspete din Kensington Market
Piata de fructe si legume proaspete din Kensington Market
Piata de fructe si legume proaspete din Kensington Market
Piata de fructe si legume proaspete din Kensington Market











Photo credit: Victoria West

0 comments:

Post a Comment