Stefania Nistoreanu este prima artista din Romania care a decis sa isi comercializeze tablourile in moneda virtuala bitcoin, considerata modalitatea de plata a viitorului. Cu doar cateva zile inainte de urmatoarea sa expozitie, pictorita ne-a acordat un interviu in care vorbeste despre miturile si frumusetea pasiunii ei si despre felul in care se nasc lucrarile sale avangardiste.
Artista Stefania Nistoreanu |
Artista Stefania Nistoreanu |
Nefericirea. Nu e necesar sa fii in mizerie cand creezi, dimpotriva – cand creezi nu poti fi decat fericit!
Cand te-ai identificat prima oara cu aceasta vocaţie?
Cred ca aveam vreo 10-11ani. Am fost provocata sa desenez portretul bunicului meu, care era atunci grav bolnav, la pat. Toata lumea a fost surprinsa ca, pe langa asemanarea fizica, am reusit sa redau si suferinta, dar mai ales starea de gratie datorata purificarii, prin rabdarea indelunga a bunicului. Cel mai mult s-a bucurat bunicul, el a inteles cine sunt…
Cum crezi ca e perceputa arta picturii in societatea de azi?
In general gresit, ca in majoritatea societatilor terestre. Marea masa – total dezinteresata – pretinde ca e interesata si ca intelege ceva (despre tot, nu doar despre arta), iar cei care pot vorbi despre asta sunt neputinciosi, subminati, dar si lipsiti de vointa. Cei care au puterea se apropie de fenomen deseori din interes, din snobism, pentru ca vor sa urmeze moda… Sunt rari cei care au profunzime, intelegere si dragoste pentru arta. Pictura e fascinanta, dar in principiu, inutila!
De unde vin povestile pe care le pui pe panza? Care sunt sursele tale obisnuite de inspiratie?
Din mine, din amintirile, viziunile şi visele mele, din trairile, studiile si intuitia mea. Sunt oglinda mea, a ceea ce sunt si tind sa fiu, sunt eu. Pictorul se picteaza pe el, nimic nu e neobisnuit sau, daca e, in lumea mea se transforma in firesc. Pot fi inspirata si de senzatii, mirosuri, gusturi, atingeri…
Care este alter-egoul tau cel mai fidel, dintre toate personajele pe care le-ai creat pana acum?
O Eva post-moderna, cibernetica, dar diafana, o femeie-vulpe de pe o planeta pastelata, fascinanta si mortala…
Stiu despre tine ca esti prima artista din Romania care isi vinde lucrarile in moneda virtuala bitcoin. Cum ai hotarat sa faci asta si de ce?
In primul rand, este usor de utilizat de catre oricine are acces la Internet. In comparatie cu orice alta moneda, aceasta este integral detinuta de utilizator. Nu apartine niciunei banci, si e frumoasa ideea de libertate care se afla in spatele acestui mod de plata. Pe site-ul meu, lucrarile se pot plati direct in bitcoin si litecoin. Totodata, o parte dintre picturile mele sunt deja postate pe site-uri unde oamenii cumpara cu bitcoins – bitpremier.com si bitmit.net. Iar despre revolutia bitcoin am facut si o lucrare care poarta numele monedei.
Utilizatorii de bitcoins sunt oameni cu perceptii avangardiste, la fel ca si tablourile mele. Imi valorific arta in acest mod pentru ca ma atrage ideea de inovatie financiara si culturala; este ceea ce incerc sa fac si eu cu icoanele mele moderne.
Cu ce lucrari participi la urmatoarea expozitie?
Dupa ce luna trecuta am participat la Salonul International de Arta „Arts and Wine”, de la Palatul de Vara Bruckental din Avrig, luna aceasta particip la expozitia ,,Simfonia culorilor”, organizata de Galeria Elite Prof Art din Bucuresti. Expozitia va avea vernisajul pe 19 noiembrie, la ora 18.00, la World Trade Center Bucuresti – Hotel Pullman. Lucrarile cu care particip, alaturi de ceilalti peste 40 artisti, sunt „Happy Harmony” si „Freedom”.
Mai participi si la alte evenimente acum, la final de an?
In decembrie voi participa la Balul Anual de Binefacere al societatii Kronospan. La editia aceasta se vor strange fonduri pentru un nou pian al Filarmonicii din Brasov. Va fi o licitatie de arta cu lucrari semnate de artisti importanti. Lucrarea mea se numeste Orchestra, in ton cu scopul evenimentului. Va invit sa licitati!
Ce te-a invatat pictura despre tine insati?
Ca sunt unica si irepetabila; orice reproducere a mea ar fi un kitch.
Bitcoin |
Freedom |
Happy Harmony |
0 comments:
Post a Comment