Revista presei modei: Flare Canada, august 2013

In revista presei de astazi va voi prezenta editia de august a publicatiei canadiene de moda Flare. Desi suntem inca in luna iulie, editiile de august ale revistelor de moda sunt deja pe rafturile chioscurilor de ziare si au inceput sa ne prezinte tendintele de toamna-iarna pentru sezonul ce urmeaza. Numarul de august al revistei Flare ne aduce stiri din lumea modei, frumusetii, tendinte, societate, celebritati, si alte noutati glossy.

Pe coperta revistei o vedem pe Arlenis Sosa, model din Republica Dominicana. Imi aduc aminte ca am mai vazut-o pe Arlenis Sosa pe coperta revistei Flare acum cativa ani, in ianuarie 2011, alaturi de alte doua modele, una dintre cele doua modele fiind romanca Irina Lazareanu, stabilita in Canada. Arlenis Sosa impartaseste povestea sa de Cenusareasa revistei Flare, cum a crescut intr-o familie simpla din Republica Dominicana, iar acum, fiind supermodel, trimite bani acasa parintilor. Revista prezinta si un pictorial al modelului, realizat de fotograful Jason Kim.

Revista "Flare", editia august 2013






Arlenis Sosa si stilistii revistei "Flare" in timpul pregatirilor pentru pictorial
Arlenis Sosa este si imaginea Lancome.


Rubrica “Localist” a revistei Flare ne spune ce se mai intampla demn de remarcat pe scena modei din marile orase canadiene. La pagina cu Toronto gasesc o mentiune despre creatoarea de bijurerii handmade Edilou Canedo, brandul careia se numeste Cuchara (Cuchara.ca).

Bijuterii Cuchara

In fiecare an in Toronto are loc un concurs pentru creatori de moda incepatori, care se numeste Toronto Fashion Incubator, sau TFI, si care se desfasoara in mai multe etape. Editia TFI din acest an s-a incheiat de curand, iar castigatoarea TFI 2013 este creatoarea de moda toronteza Sarah Stevenson. Dansa creeaza de cativa ani deja, si isi prezinta colectiile la Saptamana Modei Toronto. Premiul concursului Toronto Fashion Incubator pe care l-a primit Sarah Stevenson a constat intr-un award de $25, 000 precum si un contract cu Target, o retea de magazine de haine, accesorii si houseware din SUA si Canada, pentru crearea unei colectii de colaborare.

Creatoarea de moda Sarah Stevenson

Casa de moda britanica Mulberry vine in Canada! In aceasta vara doua magazine Mulberry se vor deschide la Toronto, unul pe Bloor Street si unul la Yorkdale Mall. Printre fanele cu state vechi ale brandului se numara Kate Moss, Kate Middleton (apropo, felicitari pentru bebelus, Alteta!), Alexa Chung.

Cat priveste noile tendinte pentru sezonul ce urmeaza, creatorii de moda ne propun tinute inspirate din perioada anilor '50, tinute inspirate de figurile geometrice, tinute in culori pastelate inspirate de colectiile de primavara, tinute cu imprimeuri plaid, blanuri, piele, mantouri maxi, umeri dezgoliti. Intentionez sa scriu un articol mai detaliat despre noile tendinte din aceasta toamna pe Blog Tango, asa ca stati aproape.

0 comments:

Post a Comment